Nu am citit necodata vreun rând scris de Ilarie Voronca. Poate auzisem vreodată numele. Doar atât. Din întâmplare am auzit de el pe Youtube, O nota din jurnalul lui Mircea Eliade, de la Paris. și apoi am găsit câteva titluri-La confession d'une âme fausse, L'apprenti fantome et cinq poèmes de septembres, Mic manual de fericire perfectă. Toate cuvintele astea se găsesc în blogul asta.
Ceva comun,,,,
Tatal meu avea o teorie. Obiectele tind sa se sinucidă. Un ceas se oprește. Il întorci si pornește din nou. dupa câteva zile se oprește și nu poate sa fie reparat. De ani avaeam patru căni frumoase de cafea. Fiecare negru pe dinafara si alta culoare înauntru. Acum trei zile s-a spart una. Alta astăzi. Teoria! ori poate am incepu sa nu am grija sa le pun bine.
Uneori ascult podcasturi despre istoria recenta. Este si era clar ca emimgratia romana era infiltrata de raportori. Când am ajuns in America nu vroiam sa ma întâlnesc cu romani decât daca mi-erau recomândați de cineva de încredere. Prostul de mine. Nu era nimeni sa merite încredere.
De ce mi-era frica? din principiu. Obișnuit sa-mi fie frica.
