Mama e atât de slăbită ca nu poate sa mai pronunțe niciun cuvânt. Oriunde pun mâna e numai os. Nu sunt trist. Când o vad sunt copleșit și vreau sa fug imediat. Astăzi părăsindu-i camera mi-au venit în minte versurile O mamă, dulce mamă, din negura de veci...asta a fost poezia care a trebuit sa recit în clasa a doua de 8 martie. Incă mi-aduc aminte cât de nemulțumiți erau ai mei că mi se dăduse poemul asta funebru. Le era frică de deochi probabil. Săraca mama, de fapt și-a făcut veacul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu