Probabil ca aveam cinci ani când tata mi-a citit Printul Fericit, povestea lui Oscar Wilde despre statuia de aur care dăruiește tot pentru fericirea altora. Tata era fiu, nepot și strănepot de bancheri. Fusese de mulți ani un om de stânga. Nu știu dacă mai era in mizeria anilor 50 sau poate își asemuia soarta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu